Connect with us

Ştiri din Sălaj

VIDEO. Turismul şi sistemul educaţional, printre priorităţile administraţiei locale din Pericei 


În comuna Pericei se derulează proiecte importante pentru sistemul educaţional, urmând ca şcoala să fie reabilitată, extinsă şi profilată. Totodată, se va moderniza grădiniţa, iar – pe partea de turism – administraţia locală a construit un centru de informare turistică ce are în derulare proiecte prin care să atragă turişti în comună


Fondurile europene sau cele guvernamentale sunt şansa pentru dezvoltarea unei comunităţi. Sigur, se pot face investiţii şi din bugetele locale, însă pentru o comună este mai greu să poată reuşi mari realizări cu bani din bugetul propriu. Deşi pe raza comunei Pericei există agenţi comerciali importanţi, care  aduc sume de bani în vistieria Primăriei, administraţia condusă de Boncidai Csaba este preocupată tot timpul în atragerea unor fonduri externe.

“Tot timpul trebuie să vânezi oportunităţi pentru finanţare şi să accesezi fonduri”, este deviza primarului Boncidai Csaba, cel care împreună cu echipa din Primărie s-a zbătut pentru a atrage fonduri, comuna ce l-a dat pe Iuliu Maniu fiind printre fruntaşele Sălajului la atras de fonduri.

Infrastructura rutieră este pusă la punct, dar urmează să mai fie aduse îmbunătăţiri, la fel şi la utilităţi. Acum urmează o altă perioadă înfloritoare, în care se pune accentul pe infrastructura educaţională, pe sănătate, dar şi pe turism.

Iluminatul public s-a modernizat

Prin PNDL 2, administraţia locală a câştigat nu mai puţin de şase proiecte. Dintre acestea, unul s-a şi finalizat în 2018, este vorba de modernizarea iluminatului public în toată comuna.

“S-au  montat corpuri de iluminat pe fiecare stâlp, în fiecare localitate, în funcţie de importanţa drumurilor. Pe drumul naţional, iluminatul este cu o capacitate mai mare de consum. Drumurile comunale au o altă categorie de iluminat, iar uliţele au o capacitate mai mică de consum şi de emanare a luminii”, ne-a informat primarul Boncidai Csaba.

Peste 800 de corpuri s-au montat în toată comuna, iar investiţia a costat aproximativ 600.000 de lei. Iluminatul public rămâne în vizorul administraţiei, care vrea să aducă şi alte îmbunătăţiri odată ce se vor deschide noi linii de finanţare pentru astfel de investiţii.

“Am înţeles că va mai fi o sesiune de depunere pentru această categorie de investiţie şi văd că Guvernul pune accentul pe siguranţa cetăţenilor. Dacă iluminatul public este rezolvat, gradul de siguranţă al cetăţenilor creşte. Să nu pretindă nimeni că trebuie să citească ziarul noaptea pe drum, dar trebuie să fie o lumină bună, care să ofere siguranţă.  Aş dori să depun un proiect şi să mai modernizăm sistemul de iluminat cu relee de mişcare. Vrem să montăm senzori de mişcare, ca în timpul nopţii, când drumul nu este circulat, intensitatea luminii să scadă în aşa fel încât să scadă şi consumul. Când cineva circulă pe stradă, senzorul de mişcare să declanşeze şi lumina să revină la normal”, a arătat primarul.

În 2020 se finalizează alimentarea cu apă în satul Sici

Un proiect care s-a început de câţiva ani se va finaliza cu succes în acest an. Este vorba de alimentarea cu apă a localităţilor Bădăcin şi Sici, urmând ca în anul 2020 să se lucreze la ultima parte a proiectului, în satul Sici.

 “Acest proiect prin PNDL 1 nu s-a finalizat atunci pentru că firma câştigătoare  a intrat între timp în criză financiară şi în reorganizare. În satul Bădăcin, lucrarea a fost finalizată şi predată Companiei de Apă. În Sici, cam 40% din conductele de distribuţie sunt finalizate. Mai avem aproximativ 3,5 km  şi am încredere că proiectul se va putea termina în acest an”, a spus primarul Boncidai Csaba.

Utilităţile se extind şi în zona industrială

Faţă de alte comune, Periceiul stă bine din punct de vedere al investitorilor. Drept urmare, pe Drumul Naţional 1H au sediul societăţi importante care prin plata impozitelor şi taxelor contribuie la bugetul local.

Autorităţile locale vor să le asigure agenţilor comerciali condiţii bune şi au demarat un proiect prin PNDL 2, prin care utilităţile se vor extinde în această zonă.

“Trebuie să le oferim condiţii celor care au sau vor să pornească o afacere. Pe bună dreptate, investitorii au ales zona de lângă drumul naţional, pentru că e cea mai bună reclamă pentru trecător şi e şi accesibil. Vom extinde apa şi canalizarea. În plus, vom extinde utilităţile la două străzi, la care nu reuşiserăm acest lucru cu alte proiecte”, a precizat primarul.

Totodată, se vor aduce îmbunătăţiri sistemului de alimentare cu apă din cartierul rromilor.

“Din păcate, prin sistemul vechi de alimentare, nu există presiune suficientă. Ca urmare, vom monta o pompă de linie, pentru ca să rezolvăm această problemă”, a precizat Boncidai Csaba.

Se doreşte şi reabilitarea sediului Primăriei

În planul administraţiei locale se află şi reabilitarea sediului Primăriei, dar acest aspect nu a reprezentat o prioritate.

“Ne dorim să reabilităm şi sediul Primăriei, dar pentru mine au fost importante celelalte proiecte. Sediul trebuie să fie curat şi util şi orice cetăţean care intră să fie servit, însă nu această clădire trebuie să fie cea mai modernă. De-a lungul anilor, am depus proiecte pentru reabilitarea sediului, dar nu am avut câştig de cauză. Însă, vom mai încerca”, a spus Boncidai Csaba.

Sala de sport şi baza sportivă se prezintă în condiţii foarte bune

Administraţia locală a asigurat şi condiţii pentru practicarea sportului. Astfel, la Pericei există o bază sportivă cochetă, unde îşi desfăşoară meciurile echipa de fotbal Inter Pericei, care activează în Seria Vest din Liga a V-a.

În curtea şcolii există o sală de sport modernă, comuna Pericei fiind una dintre primele care au accesat fonduri pentru o astfel de construcţie.

Sala de sport este folosită de elevi, la orele de educaţie fizică şi sport, însă apoi se poate şi închiria pentru doritorii de mişcare. Atât sala de sport, cât şi baza sportivă se prezintă în condiţii bune. În acest sens, Primăria a angajat o persoană care se ocupă de buna administrare a celor două locaţii.

Au început lucrările la extinderea şi modernizarea şcolii din Pericei

Nu puţine sunt exemplele din mediul rural, unde din lipsa elevilor, şcolile se închid. La Pericei nu poate fi pusă în discuţie o astfel de situaţie, ba din contră, în această comună învăţământul se dezvoltă. Printr-un proiect câştigat prin PNDL 2, Şcoala cu clasele I – VIII din centrul comunal se va moderniza, dar se va şi extinde.  Lucrările au şi început şi constau în schimbarea pardoselii, izolaţii exterioare, schimbarea uşilor şi a geamurile, reînoirea acoperişului, dar şi schimbarea instalaţiilor termice şi sanitare.

Totodată şcoala va avea mai multe săli de clasă, clădirea urmând a fi extinsă. “Imobilul are peste 50 de ani şi era necesară reabilitarea şi modernizarea lui. Va fi o şcoală SMART”, anunţă primarul.

În cadrul proiectului, şcoala va fi dotată cu materiale didactice de ultimă generaţie. Astfel, tablele cu cretă vor fi înlocuite cu table inteligente, iar mobilierul va fi schimbat în întregime, urmând să fie dotate corespunzător toate laboratoarele.

Acestea nu sunt singurele noutăţi referitoare la unitatea şcolară de la Pericei, deoarece, după aceste lucrări, şcoala va deveni una de specialitate în materie de sport şi artă!

“Avem un deziderat în conformitate cu articolul 42 din Legea Educaţiei, prin care şcolile se pot specializa cu acordul autorităţilor. Viziunea noastră este să specializăm şcoala în domeniul sportiv şi al artei”, a spus primarul.

Dispensarul uman din Pericei va avea o altă faţă

O lucrare care stă să înceapă este modernizarea dispensarului uman din Pericei. Proiectul este câştigat prin PNDL 2, iar – spre bucuria primarului – la licitaţie şi-au depus ofertele 4 firme.

“Mă bucur că 4 firme au fost interesate de această investiţie. Acum suntem în pragul verificării şi al desemnării câştigătorului. Cred că lucrarea va începe în câteva luni”, a spus primarul.

Administraţia locală doreşte ca în clădirea dispensarului să  fie amenajate şi cabinete medicale de specialitate, astfel încât medicii să poată face diferite consultaţii.

“La etaj, dispensarul a fost conceput cu locuinţe de serviciu pentru medici, dar din păcate spaţiul stă gol. Îi vom da un alt rol şi vrem să amenajăm cabinete unde să putem aduce medici de specialitate, săptămânal sau bilunar”, spune primarul.

 

Grădiniţa din Pericei se va reabilita şi moderniza

Un alt proiect prin PNDL 2 stă să înceapă în perioada imediat următoare, e vorba de reabilitarea şi modernizarea grădiniţei din Pericei. Peste 150 de copii sunt înscrişi la această unitate, unde administraţia locală doreşte să asigure cele mai bune condiţii.

“În momentul de faţă nu pot spune că clădirea arată rău, dar trebuie să ţinem cont că grădiniţa funcţionează într-o clădire veche de 120 de ani! Şi aici, vom face aceleaşi demersuri precum la şcoală. Vom schimba întreaga pardoseală, se va lucra la izolaţia clădirii, la sistemul de încălzire şi la acoperiş. Dorim să menţinem stilul baroc, cu acele ornamente exterioare folosite în anii 1800. Vom ţine cont de aspectul arhitectural al clădirii”, a spus primarul.

Lucrarea se află deja pe SEAP, iar acum se aşteaptă ofertele din partea constructorilor.

 

Infrastructura rutieră se măreşte!

Printr-un proiect pe PNDL 2, în comună urmează să se mai asfalteze 18,5 km de drum

Comuna Pericei are o infrastructură rutieră pusă la punct, dar reţeaua de drumuri asfaltate se va mări. În acest sens, există în derulare un proiect prin PNDL 2 şi se vor asfalta 18,5 km.

“În cadrul acestui proiect, marea majoritate a străzilor şi a drumurilor vicinale şi comunale vor fi modernizate, în aşa fel încât, fiecare localitate să aibă mai multe posibilităţi de acces. Vom crea şi o posibilitate de a lega localităţile aparţinătoare, Bădăcin, Sici, pentru a avea posibilitatea de a avea acces în aceste localităţi”, spune primarul.

La drumuri s-a lucrat şi prin fonduri europene

Fondurile europene au reprezentat o sursă importantă de dezvoltare în special la partea de infrastructură rutieră. “Din fonduri europene am finalizat un proiect pentru asfaltarea drumurilor de exploataţie agricolă, prin care am  reuşit decongestionarea drumului naţional 1H. Drumul a fost construit în paralel cu drumul naţional şi am creat posbilitatea ca  utilajele agricole să aibă şi alt drum. Astfel, vom fluidiza circulaţia”, anunţă primarul.

Capela din centrul comunal prinde contur

Cu bani de la bugetul local, la Pericei  se construieşte o capelă. Construcţia se află deja în “roşu” şi se vor finaliza în acest an

O investiţie importantă cu bani de la bugetul local este o capelă la ieşirea din Pericei, spre satul Sici. Lucrările au fost demarate de câteva luni şi vor fi finalizate în acest an. Mai întâi, autorităţile locale au achiziţionat terenul, iar construcţia a prins contur, clădirea fiind ridicată “în roşu”.

“Trebuie să ne gândim şi la plecarea cetăţenilor de pe această lume, care să fie tot în condiţii prielnice şi în condiţiile secolului XXI”, a spus primarul.

În zona capelei se va construi şi o parcare, ce va avea un rol dublu. Astfel, în timpul oficierii slujbelor de înmormântare locul va fi folosit ca parcare.

În rest, se va putea practica sportul, deoarece acolo se va amenaja un teren de tenis.

Administraţia locală are în plan să construiască o capelă şi în satul Bădăcin.

“Achiziţia a fost deja făcută, iar după terminarea lucrărilor de la Pericei ne vom ocupa de construcţia capelei de la Bădăcin”, a precizat Boncidai Csaba.

Primăria mizează, în viitor, pe potenţialul turistic

Comuna Pericei se poate dezvolta în viitor şi prin turism. Astfel, autorităţile locale pun accentul şi pe această latură.  În acest sens, în satul Sici a fost construit un Centru de Informare şi Marketing Turistic, care a fost deja dat în folosinţă.

Administraţia locală a ales ca amplasamentul să fie construit în cel mai mic sat al comunei, deoarece primarul se ghidează după un aspect: “Veşnicia s-a născut la sat”.

Boncidai Csaba ne-a dezvăluit că se lucrează la un proiect prin care în comună să fie atraşi cât mai mulţi turişti.

“Trebuie să asigurăm dezvoltarea echilibrată a localităţilor. Şi pentru satul Sici, în strategia de dezvoltare vedem un potenţial uriaş în domeniul agroturismului, a păstrării zestrei strămoşeşti. Satul este pe calea depopulării, dar am construit aici acest centru ca să putem atrage tinerii şi a reîmprospăta satul. Noi vedem un potenţial uriaş în viitor. Lucrăm la un proiect, copiat din vest, prin care gospodarii care au o cameră liberă să o poată pune la dispoziţia turiştilor. Simţim că o parte dintre turiştii care alegeau acele city-break-uri din marile metropole, unde gradul de siguranţă a scăzut ca urmare a anumitor atentate, se vor îndrepta spre zonele izolate, locurile copilăriei şi cred că  satele noastre pot să ofere aceste destinaţii prielnice. Vom mai avea de lucrat la infrastructură şi la educarea populaţiei de a primi turişti.  Satele noastre se pot transforma în sate turistice, unde turiştii să aibă posibilitatea de a cunoaşte produsele locale, gastronomia şi să se poată întoarce în mijlocul naturii”, spune primarul.

Muzeu al ţesăturilor şi al pălincii, un proiect în faza de licitaţie

La Pericei se va dezvolta şi partea de agroturism, prin care se va pune accentul pe produsele locale, în special pe valorificarea producţiei pălincii de prune, renumită în zonă.

În acest sens, Primăria a achiziţionat o grădină de 4.200 mp, dar şi o pivniţă veche, săpată în stâncă, unde va amenaja un muzeu al pălincii, iar la etaj un muzeu al ţesăturilor. Proiectul este în faza de licitaţie, iar lucrările ar putea începe în acest an.

“Am dori să strângem zestrea din comună şi să o expunem pentru ca viitoarea generaţie să nu uite tradiţia. Va fi şi un muzeu al pălincii, prin care ţelul nostru este de a face marketing din acest produs. Sunt ferm convins că o pălincă pregătită ştiinţific în condiţii igienice oricând concurează cu acele whiskey-uri sau produse care conţin materiale sintetice ce nu sunt naturale. Noi dorim să relansăm şi piaţa acestui produs local”, a precizat Boncidai Csaba.

Din fonduri europene se vor achiziţiona materiale necesare pentru serviciul de îngrijire al bătrânilor la domiciliu

Prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, comuna îşi va dota serviciul de îngrijire al bătrânilor la domiciliu, urmând să fie achiziţionate materiale necesare pentru această activitate: cărucioare, cârje sau paturi speciale.

Proiectul se află în faza de licitaţie şi echipamentele ar putea sosi la Pericei în acest an.

“Noi colaborăm cu o fundaţie prin care îngrijim bătrâni la domiciliu. Prin respetiva fundaţie, am primit ca donaţie diferite echipamente, cărucioare, cârje sau cadre pentru deplasare, inclusiv saltele şi paturi. Ele sunt vechi şi îmi este şi ruşine să mai folosim astfel de echipamente. Se pune întrebarea dacă asta merită părinţii şi bunicii noştri? Ei merită ceva nou şi prin acest proiect vom achiziţiona materiale moderne. Până la urmă şi prin astfel de lucruri trebuie să ne arătăm respectul faţă de aceşti oameni”, spune primarul de Pericei.

Proiecte îndrăzneţe pentru viitor

Chiar dacă unele proiecte sunt în faza de licitaţie, altele în derulare, administraţia locală  gândeşte şi în perspectiva dezvoltării comunei pe alte planuri. Un proiect ce urmează să fie implementat este pentru încălzirea clădirilor publice, a unităţilor şcolare şi a bisericilor cu energIe geo-termală, mai ales că în zonă ar exista resurse de apă termală.

“Proiectul e depus şi aşteptăm finanţarea. Avem o bogăţie ascunsă în pământ pe care trebuie să o valorificăm”, spune primarul.

Tot un proiect de viitor, depus pe CNI, este eliminarea viiturilor.

“În ultimii 10 ani am avut de trei ori inundaţii şi vom rezolva problema prin acest proiect. Va trebui să construim o conductă subterană a apei meteorice în zona de şes, ca Drumul Naţional şi şcoala să fie ferite. Se vor construi şi poldere, care să aibă două ţeluri: să ferim satul de viituri şi să înmagazinăm apa, care să fie pusă la dispoziţia agricultorilor. Am primit un răspuns favorabil la proiect şi aşteptăm să vedem ce posibilităţi de finanţare vor fi”, a încheiat Boncidai Csaba.

 


 


“Administraţia publică nu va termina niciodată dezideratele. Cu cât lucrăm mai mult, cu atât cresc pretenţiile spre binele nostru. Autorităţile, în frunte cu primarii, trebuie să vâneze toate oportunităţile, să găsească soluţii de finanţare şi – nu în ultimul rând, dacă este posibil să conlucreze cu celelalte instituţii ale statului pentru a crea o strategie în domeniul investiţiilor, pentru a permite şi zonei noastre ca oamenii  să se simtă bine şi să spună că se merită să rămână pe plaiurile natale. Să nu  fie obligaţi să migreze în străinătate pentru un trai mai bun. Să oferim condiţii, ca fiecare om să se simtă bine în pielea lui”. 

Boncidai Csaba – primarul comunei Pericei



 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj