Connect with us

Ştiri din Sălaj

Primăria Municipiului Zalău are depuse 31 de proiecte pe fonduri europene


Primăria Municipiului Zalău a depus pentru finanțare din fonduri europene 31 de proiecte, din care au fost semnate 27 de de contracte de finanțare. 3 proiecte sunt în faza precontractuală, urmând să fie semnate contractele de finanțare, iar un proiect este în faza de evaluare tehnico-financiară


Cele 3 proiecte aflate în faza precontractuală sunt:

1️⃣Mobilitate urbană durabilă Zalău 2023 – etapa II;
2️⃣Amenajarea de spații verzi pe imobile abandonate sau degradate din municipiul Zalău – etapa II;
3️⃣Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Zalău – etapa II.

1️⃣Proiectul de mobilitate urbană durabilă Zalău 2023 – etapa II se compune din următoarele investiții:

Pietonizare Str. Unirii – modernizarea Pieței 1 Decembrie 1918, modernizarea Pieței Iuliu Maniu, realizarea unei legături pietonale între str. Unirii și Bulevardul Mihai Viteazul, modernizarea pasajului (care face legătura între str. Unirii și Bulevardul Mihai Viteazul) și modernizarea curții din proximitatea Muzeului Județean de Istorie și Artă (aferente Colegiului Național “Silvania”). Prin intermediul acestui proiect zona va beneficia de dotarea cu 64 de bănci, amenajarea spațiului verde, amenajarea a 72 de locuri de parcare și dotarea cu rastele pentru biciclete cu 80 de locuri. Valoarea proiectului este de 3,3 milioane euro.

Modernizare DJ191C – reabilitarea str. Tudor Vladimirescu, Porolissum, Bujorilor, Moigradului și Cetății. Proiectul cuprinde lucrări de refacere a părții carosabile, realizare canalizare pluvială, canal tehnic pentru introducerea cablajelor în subteran, trotuare, piste de biciclete, 23 de stații de autobuz, rastele de biciclete cu 184 de locuri și spații verzi. Valoarea proiectului este de 5,3 milioane euro.

2️⃣Amenajarea de spații verzi pe imobile abandonate sau degradate din municipiul Zalău – etapa II.

Zonele care vor fi amenajate sunt incinta Liceului de Artă “Ioan Sima”; incinta Școlii Gimnaziale “Corneliu Coposu”; terenul din zona fostului cămin cultural Stîna; terenul adiacent Cinematografului Scala (zona dinspre Bulevardul Mihai Viteazul) și zona str. Lt. Col. Teofil Moldoveanu, adiacentă Văii Sărmaș.

Prin intermediul proiectului vor fi efectuate lucrări de amenajare a spațiilor verzi si mobilare cu echipamente de joacă și fitness, dotare cu mobilier urban, modernizare iluminat public, modernizare alei și amenajare terenuri de sport cu gazon, acolo unde spațiul permite. Valoarea lucrărilor este de peste 3 milioane euro.

3️⃣Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Zalau – etapa II. Prin intermediul acestui proiect va fi modernizată rețeaua de iluminat public pe o distanță de 42,43 km, vor fi înlocuite/instalate 1236 corpuri de iluminat și vor fi montați 263 de noi stâlpi de iluminat. Valoarea proiectului este de 2,7 milioane euro.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj