Connect with us

Ştiri din Sălaj

Comuna Hereclean se pregăteşte de două mari investiţii în 2020

În acest an, în comuna de lângă Zalău se vor începe lucrările la un măreţ proiect de infrastructură, prin care se vor asfalta 12 km de drum. Totodată se va începe la construcţia unei grădiniţe în Guruslău


În acest început de an, comuna Hereclean şi-a fixat priorităţile pentru 2020. Administraţia locală vrea cât mai multe realizări, dar nu se hazardează să facă promisiuni până când nu va şti şi pe ce bani se va putea baza de la bugetul de stat.

Şi din bugetul local se vor face investiţii, iar administraţia locală are deja în plan să pună la punct clădirea şcolii din Bocşiţa şi să refacă gardul şcolii din centrul comunal. Din fonduri guvernamentale urmează ca în satul Guruslău să se construiască o grădiniţă.  Aici se lucrează la proiectul tehnic şi execuţie, cele două fiind licitate de o singură firmă. Documentaţia încă se află în lucru, dar lucrările ar putea începe în a doua parte a anului 2020.

Dezvoltarea importantă a comunei în acest an vine pe partea de infrastructură rutieră, astfel că din fonduri europene urmează să asfalteze aproximativ 12 km în toate satele comunei.

Constructorul a şi fost desemnat în urma unei licitaţii, dar mai rămâne de obţinut un aviz, astfel încât lucrările să poată începe, undeva din primăvară.

“Am prevăzut asfalt în toate satele din comună. Sunt aproximativ 12 km de străzi şi uliţe, care practic au rămas neasfaltate din proiectele anterioare. Nu puteam veni cu asfalt de la o lună la alta. Se construiesc case noi, se deschid uliţe noi şi acestea le vom asfalta în cadrul acestui proiect”, spunea primarul Dobrai Francisc.

Valoarea proiectului este este aproape 1,7 milioane de euro, din care 700.000 de euro este din contribuţia proprie a comunei.

“Am decis să acoperim toate satele şi de aceea am alocat şi noi bani de la bugetul local. Sper ca în 2020 să se termine tot proiectul. A durat mai mult până s-au obţinut toate avizele de la drumurile naţionale”, a mai spus primarul.

În Badon şi Dioşod se va asfalta cel mai mult, aproximativ câte 3 km. La Hereclean sunt prevăzuţi 2 km de asfalt, iar în Bocşiţa, Guruslău şi Panic, peste 1 km.

Tot o proiritate în acest an pentru autorităţile locale este încercarea de a atrage fonduri pentru înfiinţarea unei reţele de gaz-metan. De câţiva ani, Primăria este pregătită în ceea ce priveşte documentaţia, dar acum va trebui reactualizat studiul de fezabilitate, în condiţiile în care sunt anumite modificăr după Ordonanţa 114, având în vedere că salariile în construcţii au crescut.

“Nu vreau să dau termene, dar – cu siguranţă – în viitorul apropiat vom avea gaz metan. Noi avem proiectul terminat, reactualizăş şi studiul de fezabilitate şi aşteptăm când se va deschide sesiunea de depunere a proiectelor”

Dobrai Francisc

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj