Connect with us

FOTBAL

Dumbrava Gîlgău şi-a luat revanşa în faţa Nuşfalăului


După ce în primul joc a pierdut cu 2 – 1 partida amicală de la CS Barcău, duminică, formaţia antrenată de Florin Morar s-a impus cu 3 – 0 în returul de pe teren propriu


În mai puţin de două săptămâni se reia campionatul Ligii a IV-a, iar echipele sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Cel puţin grupările fruntaşe şi-au programat jocuri amicale în această perioadă, iar două dintre rivalele din campionat au convenit să joace o “dublă” de verificare.

Astfel, CS Barcău Nuşfalău şi Dumbrava Gîlgău s-au întâlnit de două ori, mai întâi la Nuşfalău, unde CS Barcău a câştigat cu 2 – 1. Duminică, în partida retur de la Gîlgău, echipa pregătită de Florin Morar a arătat altfel şi a câştigat cu un categoric 3 – 0, deşi în acest joc, antrenorul nu a putut conta pe Tonko Robert, Alin Mierea, Vlad Negrean şi Robert Rus.

Dumbrava a marcat de două ori în prima repriză, prin Alexandru Pop şi Sebastian Turbucean, iar în partea secundă, Alex Pop a reuşit “dubla” şi scorul a devenit 3 – 0 în minutul 67.

Tot în repriza a doua, Dumbrava a mai ratat un penalty prin Marius Haiduc, dar a mai avut şi două bare, în timp ce CS Barcău au avut trei şanse mari de gol prin Nicolae Rad şi Kallai Viorel.

În jocul de duminică, antrenorul Florin Morar a trimis în teren şi opt juniori, toţi din comună! Dumbrava mai are programate două jocuri de pregătire cu SCM Zalău şi Inter Cizer, iar pentru CS Barcău urmează duminică o partidă amicală cu Ştiinţa Beltiug.

Dumbrava Gîlgău – CS Barcău Nuşfalău 3 – 0 (2 – 0)

Au marcat: Alexandru Pop (‘16 şi 67) şi Sebastian Turbucean (‘19)

Dumbrava: Mihai Lung – Marius Rus, Marius Cheţa, Cristian Man, Ionuţ Gîrbouan, Sebastian Turbucean, Flaviu Bărnuţiu, Cristian Unguruşan, Raul Brînduşe, Alexandru Pop şi Marius Haiduc. Au mai intrat: Bumbaş – Noje, Solomonean, Antal, Cheţa, Rus, Garboan, Pop, Lupoian, Pocol şi Cheşeli. Antrenor: Florin Morar

CS Barcău: Mădălin Șandor – Nagy Levente, Florin Vașvari, Boldizsar Attila, Eduard Kurti, Raul Puie, Daniel Supuran, Kallai Viorel, Csatlos Roland, Cosmin Mitroi și Nicolae Rad. Au mai evoluat: Gabriel Puscaș, Totos Nandor, Ilyes Tamas și Alexandru Nerțan. Antrenor: Călin Pop

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL