Connect with us

FOTBAL

Mario Ciurbe a plecat de la “U” Cluj la rivala CFR Cluj

Tânărul mijlocaş sălăjean s-a transferat în această iarnă la rivala din Gruia, după ce în ultimele şase luni a evoluat pentru şepcile roşii, în Liga Elitelor U 16


Mario Ciurbe este unul dintre cei mai talentaţi tineri fotbalişti din judeţul Sălaj. Tânărul jucător a început fotbalul la CS Viitorul Zalău, după care, în vara trecută a fost transferat de “U” Cluj. A fost monitorizat de mai multe cluburi, însă a ales echipa şepcilor roşii, pentru care a evoluat în Liga Elitelor U 16.

Jucătorul, care va împlini în luna august 16 ani, este la vârsta la care are nevoie de cât mai multe meciuri în picioare pentru a putea progresa în carieră.

În cazul lui Mario, nu s-a întâmplat chiar aşa, astfel că a prins puţine minute în tricoul celor de la “U”, astfel că pentru a-şi putea continua ascensiunea şi a ajunge acolo unde îşi doreşte, Mario a simţit că este nevoie de o schimbare.

Împreună cu tatăl său, tânărul fotbalist a decis să plece de la “U” Cluj, echipă pentru care a evoluat în ultimele 6 luni şi a ajuns în curtea campioanei României. Astfel, Mario Ciurbe se pregăteşte cu CFR Cluj.

Conform tatălui jucătorului, era nevoie de această schimbare pentru că Mario nu putea progresa dacă nu juca suficient de mult. Pentru jucătorul sălăjean a fost o perioadă bună la “U” Cluj, din care a avut de învăţat şi acum urmează un nou capitol din drumul plin de obstacole pe care trebuie să-l parcurgă pentru a ajunge la performanţă.

Înainte de a ajunge la CFR Cluj, Mario a fost evaluat de către antrenorii de acolo şi chiar a susţinut testul Vameval, reuşind să se claseze pe locul 3 în lotul feroviarilor, după cum ne-a informat tatăl jucătorului.

“Mario a ieşit al treilea la testul vameval, la o diferenţă foarte mică de primii doi. Pentru Mario este un pas în faţă acest transfer, având în vedere că a ajuns în curtea campioanei României. Îşi propune să progreseze”, ne-a declarat tatăl lui Mario Ciurbe.

Mario Ciurbe a devenit un nume cunoscut în fotbalul sălăjean, după ce a participat la un program derulat de Federaţia Română de Fotbal şi Gillette intitulat “Performanţa are viitor”. În cadrul acelui proiect, sălăjeanul nostru a fost ales între cei 11 jucători din totalul de 1.600 de participanţi pentru a participa la un stagiu de pregătire condus de antrenorii de la FC Barcelona! A avut astfel ocazia să se pregătească timp de câteva zile pe terenurile unde au crescut Messi, Xavi sau Iniesta.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL