Connect with us

DIVIZIA A1

Volei Municipal Zalău, UMILINŢĂ MAXIMĂ pe teren propriu!


Gruparea de sub Meseş a fost precum “mielul la tăiere” în partida cu campioana Arcada Galaţi, în faţa căreia a pierdut cu un categoric 3 – 0. Şi mai supărător este faptul că jocul Zalăului a arătat sub orice critică, mai ales în setul trei, în care diferenţa a fost de 11 puncte


Două meciuri importante au avut loc sâmbătă, în Sala Sporturilor din Zalău. Mai întâi a jucat HC Zalău, cu Gloria Bistriţa, pe care a învins-o cu 25 – 23, în faţa unei săli pline!

După câteva ore, pe parchet a intrat Volei Municipal Zalău, pentru meciul cu Arcada Galaţi, într-un derby al Diviziei A1, având în vedere că faţă în faţă se aflau vicecampioana şi campioana României. Faţă de meciul de handbal, tribunele sălii s-au umplut doar pe jumătate, astfel că încă o dată s-a putut vedea ce impact are handbalul faţă de volei!

Cei prezenţi la meci sau cei care s-au uitat pe TVR 3 au putut vedea o umilinţă maximă de care a avut parte Volei Municipal Zalău. Măcinată de probleme financiare, dar şi cu moral slab după ce s-a chinuit să câştige cu Explorări şi cu Unirea Dej, echipa condusă de familia Coţa a încercat să îşi repare imaginea în duelul cu campioana.

A ţinut piept adversarului doar în puţine momente, mai exact în debutul primului set, când a condus cu 4 – 3 şi 5 – 4. De la 8 – 8, Arcada s-a dus la 8 – 12, iar Bogdan Tănase a cerut time-out. Echipa sa a încercat să revină, s-a apropiat cel mult la două puncte de adversar, însă Arcada a arătat precum o mare echipă, în lotul căreia s-au aflat şi trei foşti jucători ai Zalăului, Bala, Matei şi Cuciureanu! Finalul de set a aprţinut tot campioanei, care a condus cu trei sau patru puncte şi s-a impus cu 21 – 25.

Volei Municipal Zalău a fost fără reacţie în debutul setul doi, în care Arcada a condus cu 0 – 6! Un avans de şase puncte a arătat tabela şi la 2 – 6, dar vicecampioana a început să recupereze şi s-a apropiat la două puncte, 6 – 8, moment în care Sergiu Stancu a cerut time-out. Au fost momente în acest set, când gazdele au egalat şi chiar au sperat să facă 1 – 1 la general, după ce scorul a arătat 19 – 19.  Cu un joc exact pe atac şi la blocaj, Arcada s-a desprins la 19 – 22 şi a câştigat şi acest set cu 22 – 25.

În setul al treilea, Volei Municipal Zalău a fost surclasată la toate capitolele. Gălăţenii s-au dus la 1 – 5 şi avansul a tot crescut, astfel că la 4 – 11 Bogdan Tănase a cerut time-out. Antrenorul a fost depăşit de situaţie, la fel şi elevii săi, care au îndurat o umilinţă maximă. Diferenţa a crescut la 10 puncte, 10 – 20, iar în final, Arcada a câştigat acest set la 11 puncte diferenţă!

Cam aceasta a fost istoria unui meci în care Volei Municipal Zalău nu a avut nicio şansă, dar mai mult a fost şi umilită în faţa propriilor fani. Rămâne de văzut cum se vor rezolva toate problemele de la echipă şi când va reuşi Volei Municipal să practice acel volei cu care a încântat publicul în anii trecuţi.

CSVM Zalău – Arcada Galaţi 0 – 3 (-21, -22, 14)!

 

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Alin

    22 February 2020 at 23:09

    Echipa e pe nicăieri, lumea nu mai vine la volei toate astea datorita fam Cota

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1