Connect with us

Ştiri din Sălaj

FOTO. Un șofer băut a făcut aseară prăpăd în municipiu cu bolidul BMW


La un pas de un dezastru. Azi noapte, în jurul orei 1.20, la intersecția de lângă Tribunalul Sălaj, mașina a părăsit carosabilul și a intrat în conducta de gaz din zonă


Polițiștii Locali din cadrul Serviciului circulație rutieră se aflau aseară în patrulare pe strada Gheorghe Lazăr din Municipiul Zalău.

Undeva în jurul orei 1.20, Poliția Locală a surprins un jeep care lovise țeava de gaz din apropierea Tribunalului Sălaj.

Conform oamenilor legii, conducătorul auto ce se afla la volanul un bolid BMW se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma unei manevre greșite, mașina a ieșit de pe carosabil, a distrus stâlpișorii, a intrat pe trotuar, a trecut prin gardul viu din zona blocului P40 (situat în apropierea Tribunalului), a lovit țeava de gaz și s-a oprit într-un copac.

Polițiștii locali l-au identificat pe conducătorul auto și au anunțat un echipaj de la Poliția Națională, care a preluat cazul.

La fața locului a venit și un echipaj de pompieri militari de la Detașamentul Zalău, care au asigurat măsurile PSI. Din fericire, nu au existat victime, iar conducta de gaz nu a fost fisurată.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj