Connect with us

FOTBAL

Fruntaşele din Liga a IV-a joacă amicale pe bandă rulantă

Liderul Sportul Şimleu a disputat până acum trei jocuri amicale, la fel şi Rapid Jibou, în timp ce Dumbrava Gîlgău a disputat prima partidă de verificare duminică, cu CS Barcău Nuşfalău, dar urmează să mai joace alte trei jocuri, dintre care unul cu SCM Zalău


Campionatul Ligii a IV-a se va relua pe data de 8 martie, iar fruntaşele din acest eşalon speră ca până la primele jocuri oficiale să fie cât mai bine pregătite.

În acest sens, Sportul Şimleu, Rapid Jibou, Dumbrava Gîlgău, chiar şi CS Barcău Nuşfalău se pregătesc intens în această perioadă şi dispută o serie de partide amicale.

Liderul Sportul Şimleu, două victorii şi o remiză în primele trei partide amicale

Sportul Şimleu a început pregătirile pentru retur pe data de 1 februarie şi deja a disputat trei partide amicale. În primul joc cu Recolta Dorolţ a remizat, scor 1 – 1, iar în cel de-al doilea disputat cu Universitatea Oradea a câştigat cu 5 – 3, în faţa formaţiei din Liga a IV-a Bihor.

Al treilea joc de verificare a fost tot cu o echipă din Liga a IV-a Bihor, CSC Sânmartin II, pe care echipa şimleaună a învins-o clar cu 7 – 3.

Chiar azi, de la ora 15.30, pe Stadionul Motorul din Oradea, echipa pregătită de George Zima are programat un joc de verificare cu CAO Oradea, liderul detaşat din Liga a IV-a Bihor, care are vicotrii pe linie. Sportul Şimleu mai urmează să joace alte două jocuri de verificare cu formaţii din Liga a III-a şi va întâlni sâmbătă pe Luceafărul Oradea, iar pe 29 februarie va juca cu SCM Zalău.

Rapid Jibou a făcut scor cu rivalii zonali de la Someşul Someş-Odorhei

Şi Rapid Jibou este înaintată cu pregătirea, în condiţiile în care deja a efectuat cantonamentul de la Ocna Şugatag, unde elevii lui Emil Ionaş s-au pregătit timp de 5 zile. Gruparea de pe Someş a jucat până acum tot trei partide de verificare cu Unirea Mirşid, Olimpia Satu Mare şi cel de sâmbăta trecută cu rivalii zonali de la Someşul Someş-Odorhei.

În acest joc, Rapid Jibou s-a impus la scor şi a marcat de nouă ori în poarta adversă. Tot la finalul săptămânii trecute, şi juniorii A1 de la Rapid Jibou au disputat o partidă de verificare cu Venus Giurtelec, partidă câştigată cu 1 – 0 de către echipa pregătită de Ioan Fabian.

Jiboul va mai juca la final de săptămână pe teren propriu cu ACS Vulturul Mintiu Gherlii – o formaţie din Liga  a IV-a Cluj, iar sâmbăta viitoare va disputa şi ultimul joc de verificare, cel mai probabil cu o echipă de Liga a III-a.

Dumbrava Gîlgău a reluat pregătirile de o săptămână

De săptămâna trecută, Dumbrava Gîlgău a început pregătirile pentru retur, iar în această săptămână are loc o pregătire centralizată, cu antrenament în fiecare zi.

Echipa pregătită de Florin Morar şi-a programat patru jocuri amicale, iar primul s-a şi desfăşurat duminică, la Nuşfalău, unde Dumrbava a pierdut cu 2 – 1. Duminică, cele două echipe vor juca un alt meci de verificare, de data aceasta la Gîlgău, urmând ca până la reluarea campionatului, Dumbrava să mai joace cu SCM Zalău şi cu Inter Cizer.

CS Barcău Nuşfalău, victorii în primele două jocuri de pregătire

Cu noua conducere tehnică, CS Barcău Nuşfalău speră să prindă play-off-ul şi deja a reuşit două achiziţii: Daniel Supuran şi Florin Vaşvari. Echipa antrenată de Călin Pop mai speră să dea lovitura prin aducerea clujenilor Teodor Moga, Cristian Loghin şi Andrei Boroştean, care au primit o ofertă din partea clubului şi urmează să dea un răspuns.

Cei trei au jucat îl al doilea amical al iernii disputat de CS Barcău, care duminică a învins Dumbrava cu 2 – 1 prin golurile reuşite de Cristian Loghin şi Nicolae Rad. Duminică are loc partida retur, la Gîlgău, după care pe 1 martie, gruparea de pe Valea Barcăului va mai juca o partidă de verificare cu Ştiinţa Beltiug.


Meciuri amicale

Recolta Dorolţ – Sportul Şimleu        1 – 1

A marcat: Codruţ Ardelean (din 11m)

 

Universitatea Oradea – Sportul Şimleu 3 – 5

Au marcat: Andrei Chiş (3), Adelin Neaga şi Marius Leitan

 

CSC Sânmartin II – Sportul Şimleu       3 – 7

Au marcat: Silviu Crişan (2), Andrei Chiş (2), Adelin Neaga (2) şi Marius Leitan


Unirea Mirşid – Rapid Jibou                 0 – 4

Au marcat: Răzvan Sabou, Gabriel Ţiriac, Cristian Mureşan şi Andrei Bene

 

Olimpia Satu Mare – Rapid Jibou                        4 – 1

A marcat: Vlad Buda

 

Someşul Someş Odorhei – Rapid Jibou 2 – 9

Au marcat: Ciprian Pavel (2), Alex Turcu (2), Gabriel Ţiriac (2), Flaviu Porumb, Andrei Bene şi Răzvan Meleg


Barcău Nuşfalău – AS Juniorii Ip                         7 – 0

Au marcat: Daniel Supuran (2), Nicolae Rad, Paul Şanta, Ciprian Nagy, Răzvan Gal şi Alexandru Boloş

 

Barcău Nuşfalău – Dumbrava Gîlgău    2 – 1

Au marcat: Cristian Loghin şi Nicolae Rad, respectiv Marius Haiduc

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL