Connect with us

Ştiri din Sălaj

Primul contract de lucrări din cadrul Proiectului Regional aferent judeţelor Cluj şi Sălaj s-a semnat la Cehu Silvaniei

Marţi, 18 februarie, la sediul Primăriei Cehu Silvaniei s-a semnat primul contract de lucrări din cadrul “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, în perioada 2014-2020” derulat de Compania de Apă Someş S.A. în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Contractul “Extinderea şi reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în oraşul Cehu Silvaniei” care vizează oraşul Cehu Silvaniei şi localităţile aparţinătoare Nadiş, Ulciug, Motiş şi Horoatu Cehului are o valoare de 28.855.642,65 lei fără TVA, durata de execuţie a lucrărilor va fi de 18 luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor 36 de luni.

Acest contract, ca dealtfel întregul Proiect Regional din cadul POIM 2014-2020 va contribui semnificativ la dezvoltarea socio-economică a ariei deservite de Compania de Apă Someş S.A., la reducerea poluării mediului prin eliminarea descărcării apei uzate neepurate sau insuficient epurate, la reducereaconsturilor prin eficientizareaoperării precum şi la eliminarea vulnerabilităţilor prezente în particular ale sistemelor alimentate din surse locale, susceptibile a fi afectate de fenomenele extreme ce însoţesc schimbările climatice.

Reamintim că “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 355.636.401 euro fără TVA, din care 77,55% este contribuţia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune, 11,86% este contribuţia de la Bugetul de Stat, 1,82% este contribuţia autorităţilor locale din aria proiectului, iar 8,77% va fi asumat de Compania de Apă Someş S.A. prin credit bancar.

Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj prin extinderea şi dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă controlată microbiologic, în condiţii de siguranţă şi protecţie a sănătăţii populaţiei în localităţile care au peste 50 de locuitori şi asigurarea colectării şi epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 locuitori, pentru conformarea cu cerinţele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj