Connect with us

FOTBAL

SCM Zalău a învins la scor republicanii U 19 de la “U” Cluj

Echipa pregătită de Marius Paşca şi Alexandru Pop a dispus cu 5 – 1 de republicanii U 19 ai echipei clujene, într-un meci amical disputat la Baza Sportivă de la Iclod


După ce miercuri SCM Zalău a disputat un meci amical contra liderului din Seria a V-a din Liga a III-a, ACS Fotbal Comuna Recea, echipa sălăjeană a efecutat un nou meci de pregătire sâmbătă dimineaţa.

De această dată, adversarul echipei sălăjene au fost juniorii republicani U 19 de la “U” Cluj. La fel ca şi miercuri, şi acest meci s-a disputat la Baza Sportivă de la Iclod.

În prima repriză, jocul a fost foarte echilibrat şi cele două echipe s-au “zgârcit” la goluri. Prin urmare, la cabine s-a intrat cu 0 – 0 pe tabelă.

După pauză, SCM Zalău a preluat controlul partidei şi a înscris de nu mai puţin de 5 ori în poarta tinerilor clujeni. Robert Popescu şi Florin Istrate au reuşit câte o dublă, în timp ce Sebastian Culda a completat lista marcatorilor pentru SCM Zalău.

“U” Cluj U 19 a reuşit un singur gol, astfel că partida s-a încheiat cu scorul de 5 – 1.

Pentru SCM Zalău urmează săptămâna viitoare încă două jocuri amicale. Miercuri, de la ora 14.00, sălăjenii se vor duela cu Someşul Dej, la Iclod, urmând ca sâmbătă, 22 februarie, SCM să se dueleze cu Minaur Baia Mare. Ora şi locaţia duelului cu băimărenii urmând a fi stabilite ulterior.


SCM Zalău – “U” Cluj U19 5 – 1 (0 – 0)

Au marcat: Robert Popescu (2), Florin Istrate (2) şi Sebastian Culda

SCM Zalău: Claudiu Băican – Iustin Ardelean, Răzvan Dulap, Kis Lorand, Ervin Kinczel – Raul Saroşi, Laurenţiu Iorga, Florin Istrate, Marius Dumitraşcu – Andrei Pavel şi Sebastian Culda. Au mai intrat: Andrei Pop – Robert Popescu, Sebastian Duma, Andrei Vaştag, Denis Cubaş, Tudor Ţăranu, Florin Pop şi Alexandru Jula. Antrenori: Marius Paşca (principal) şi Alexandru Pop (secund)


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL