Connect with us

Ştiri din Sălaj

SPECIAL. Poveşti cu eroii de pe elicopterul SMURD. VIDEO

Nu sunt înzestraţi cu puteri supranaturale, sunt oameni simpli, dar care prin ceea ce fac zi de zi ei pot fi consideraţi eroi. E vorba de personalul medical de la Punctului de Operare Aeromedical Jibou, care prin operaţiunile realizate cu elicopterul SMURD au devenit salvatorii noştri.

În doar cinci luni de activitate (10 septembrie 2019 – 12 februarie 2020), bilantul operativ al Punctului de Operare Aeromedical Jibou arată că elicopterul SMURD a executat peste 240 de ore de zbor. În aceste ore realizate contra timp, au avut loc numai puţin de 162 de misiuni, dintre care 104 au fost misiuni primare, 56 au fost misiuni secundare, iar două au fost  misiuni speciale.

Aterizare forţată. Elicopterul SMURD a rămas fără un motor!?

În aceste misiuni pe calea aerului, au fost salvaţi 158 de pacienţi. Multe dintre ele au fost misiuni complexe, misiuni la limită, din punct de vedere operaţional, cât şi al situaţiei medicale şi care au evidenţiat că Punctul de Operare Aeromedical Jibou este o bază de operare aeromedicală nouă, dar cu o activitate intensă.

Pe parcursul celor 241 de ore zburate, au fost şi situaţii deosebite ale căror manageriere a dus la aterizarea în siguranţă a aeronavelor urmată de repunerea în stare de disponibilitate într-un timp foarte scurt.

Cel mai important eveniment a fost cel în care elicopterul de la Punctului de Operare Aeromedical Jibou a aterizat de urgenţă fără unul dintre motoare pe aeroportul din Cluj-Napoca în deplină siguranţă.

Ceh salvat dintr-o prăpastie. Scrisoare de mulţumire de la Ambasada Republicii Cehe 

În relativ scurta perioadă de la înfiinţare a fost executat un număr de 4 misiuni umanitare în zona montană, greu accesibilă, două dintre ele fiind misiuni de căutare salvare.

Misiunile executate în acest timp au fost variate, iar una dintre cele mai complexe a fost cea din luna octombrie, când echipajul elicopterului SMURD a decolat într-o misiune de căutare-salvare în Munţii Maramureşului cu numai 20 de minute înainte de lăsarea întunericului.

Locul unde se afla victima căzută în prăpastie a fost identificat rapid cu ajutorul STS, iar echipa medicală cu sprijinul colegilor de la Salvamont a reuşit să evacueze victima şi să îi acorde asistenţă medicală de specialitate. Astazi, victima a ajuns sănătoasă acasă, în Cehia, iar ambasada Republicii Cehe a transmis salvatorilor o scrisoare de mulţumire şi de apreciere pentru înaltul profesionalism.

Misiune contratimp. O inimă nouă bate în pieptul unui om 

O altă misiune specială a fost una realizată recent. După prelevarea unor organe ce trebuiau să ajungă la Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş într-un interval de timp limitat, echipajul elicopterului SMURD a executat misiunea în condiţii meteo grele, în contextul în care la aterizare era ceaţă. Echipajul a aterizat pe dealul Feleacului lângă Cluj-Napoca peste zona de ceaţă unde a predat organele de transplantat unei echipe medicale, iar la Târgu-Mureş – unde trebuia să ajungă inima pentru trasplant – cu greu s-a găsit o breşă în zona de ceaţă, undeva într-o localitate învecinată, unde elicopterul a aterizat.

Echipajul elicopterului a acţionat în spiritul unei misiuni umanitare, astfel că pilotul aeronavei a luat decizia de a lua inima împreună cu un localnic binevoitor cu care s-a deplasat în întâmpinarea unei ambulanţe care trebuia să preia organul pentru transplant. Pilotul a continuat drumul cu ambulanţa şi, ajungând la spital, a urcat cu inima până la uşa sălii de operaţie. Un gest nobil, într-o misiune grea cu un final frumos – astăzi o inimă bate în pieptul unui om care trăieşte datorită modului admirabil prin care echipajul a realizat misiunea.

Sunt doar câteva exemple, dar concluzia e una: la Punctul de Operare Aeromedical Jibou, munca în echipa realizată de personalul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., personalul medical al UPU SMURD Cluj şi UPU SMURD Bihor şi personalul din cadrul ISU Sălaj reuşeşte să aducă pe harta României un plus de importanţă, atât morală cât şi strategică, prin existenţa acestei noi baze de salvare din judeţul Sălaj.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj