Connect with us

FOTBAL

Sălajul află săptămâna viitoare judeţul de unde provine adversara de la barajul pentru Liga a III-a


Pe 19 februarie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal va avea loc tragerea la sorţi a a duelurilor pentru barajul de promovare în Liga a III-a. Echipa care va câştiga campionatul în Sălaj poate da peste campioanele din Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureş sau Bistriţa-Năsăud


Din vara anului trecut, Sălajul are din nou echipă în Liga a III-a, după ce Unirea Mirşid a câştigat barajul cu Viitorul Ulmeni şi a cedat locul din eşalonul superior, dar şi drepturile sportive celor de la SCM Zalău. Gruparea zălăuană luptă acum pentru salvarea de la retrogradare, iar în acest sens, în această iarnă a transferat opt jucători cu experienţă.

La finalul sezonului 2019 – 2020 echipa care va câştiga campionatul Ligii a IV-a Sălaj va încerca să ajungă în Liga a III-a prin câştigarea barajului de promovare. Acesta va avea loc tot în dublă manşă, pe 13, respectiv 20 iunie, însă până atunci, săptămâna viitoare Sălajul va afla judeţul de unde provine adversara de la baraj.

Mai exact miercuri, pe 19 februarie, Federaţia Română de Fotbal a programat tragerea la sorţi, care este aşteptată cu interes de Sportul Şimleu, Rapid Jibou, chiar şi Dumbrava Gîlgău, formaţii aflate în lupta pentru titlul de campioană.

Adversar din Liga a IV-a Bistriţa-Năsăud ar părea cel mai accesibil! 

Reprezentanta Sălajul poate da peste campioanele din Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureş sau Bistriţa-Năsăud, iar la prima vedere, un adversar din Liga a IV-a Bistriţa-Năsăud pare mai acesibil pentru viitoarea campioană a Sălajului. Acest campionat este  cotat cel mai slab din Regiunea Nord-Vest,  Liga a IV-a având două serii, care sunt conduse de  Silvicultorul Maieru (Seria Nord) şi Progresul Năsăud (Seria Sud).

În Liga a IV-a Cluj, la final de tur, pe primul loc se află Someşul Dej, având două puncte avans faţă de ACS Floreşti.

În Bihor, campionatul este dominat autoritar de CAO Oradea, o fostă campioană a României antrenată de Florin Fărcaş, un tehnician care a pregătit-o în Liga a II-a şi pe Silvania Şimleu. CAO Oradea are 15 victorii din tot atâtea meciuri şi avansul faţă de Viitorul Borş este de 10 puncte.

În judeţul Satu Mare sunt trei serii în Liga a IV-a, care la jumătatea campionatului sunt conduse de Talna Oraşu Nou (Seria A), Recolta Dorolţ (Seria B), în timp ce în Seria C două echipe se află la egalitate de puncte, CSM Satu Mare şi CSM Victoria Carei. În judeţul vecin, la finalul sezonului regulat se dispută un play-off pentru desemnarea campioanei judeţene.

Anul trecut, adversara Sălajului a fost campioana din Maramureş. În acest judeţ, Liga a IV-a are tot două serii, urmând ca la finalul campionatului, câştigătoarele să joace finala pentru desemnarea campioanei. După  tur, pe primul loc în Seria Nord se află CSM Sighetu Marmaţiei, iar Seria Sud este dominată clar de Progresul Şomcuta Mare. Unirea Mirşid a întâlnit în vară pe Viitorul Ulmeni, care nu mai contează în acest sezon în lupta la titlu şi se află doar pe locul 7.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL