Connect with us

FOTBAL

 Florin Morar: “Dumbrava Gîlgău nu a ieşit din cursa pentru titlu. Vom lupta până la capăt”

Tehnicianul formației din comuna Bălan anunță că Dumbrava se bate la titlu și în acest sezon, deși Sportul Șimleu și Rapid Jibou sunt considerate favoritele la primul loc


După loturile de care dispun, Sportul Şimleu şi Rapid Jibou sunt creditate cu cele mai mari şanse la câştigarea titlului.

Cele două echipe se află pe primele două locuri, la egalitate de puncte, în timp ce Dumbrava Gîlgău ocupă poziţia a treia.

Vicecampioana Sălajului este la patru puncte în spate, dar are un meci mai puţin jucat, astfel că are tot dreptul să spere în continuare la primul loc.

“Noi nu am ieşit din cursa pentru titlu şi nu vom renunţa. Obiectivul nostru rămâne câştigarea campionatului, chiar dacă suntem conştienţi că nu ne putem bate nici la nivel de bugete, dar nici la nivel de lot cu Sportul Şimleu şi Rapid Jibou. Am încredere în caracterul jucătorilor. Sunt băieţi serioşi, muncitori, jucători care au demonstrat că ştiu fotbal.Vom lupta până la capăt şi vom aborda fiecare meci doar la victorie”, a precizat antrenorul Florin Morar.

Chiar în prima etapă din 2020, Dumbava Gîlgău urmează să joace pe teren propriu cu Rapid Jibou, pe 8 martie.

Astfel, în cazul unei victorii, calculele în lupta pentru titlul se schimbă radical.

Tot pe teren propriu va juca Dumbrava şi cu Sportul Şimleu, în ultima etapă a returului, urmând ca în play-off să mai aibă câte două dueluri cu cele două rivale.

“Şansele la titlu vor fi cu totul altele, dacă în primul meci vom reuşi să câştigăm cu Rapid Jibou. Noi ne dorim să câştigăm toate meciurile, cu atât mai mult jocurile cu Rapid Jibou şi Sportul Şimleu, însă suntem conştienţi că în cele două jocuri pornim cu şansa a doua. Cred că returul de campionat va fi dificil nu doar pentru noi ci şi pentru celelalte echipe din vârf şi consider că orice deplasare la Gîlgău, Nuşfalău sau Chieşd, atât pentru Rapid Jibou, cât şi pentru Sportul Şimleu va fi o încercare. Consider că echipele din partea superioară a clasamentului s-au întărit, valorile s-au concentrat pe aceste echipe, în special dacă vorbim de experienţă, numele grele sunt la Rapid Jibou, iar Şimleul vine cu atuul tinereţi, organizare foarte bună şi un antrenor foarte bun. Cred că bătălia dintre cele două va fi echilibrată, iar forma de moment va avea câştig de cauză. Noi sperăm să le încurcăm pe amândouă”, a mai spus tehnicianul.

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 5 februarie.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL