Connect with us

FOTBAL

Primul amical, prima victorie pentru Rapid Jibou


Gruparea de pe Someş a demarat pregătirile pentru a doua parte a campionatului Ligii a IV-a, iar duminică a disputat şi primul joc de verificare din 2020, cu Unirea Mirşid, pe care a învins-o cu 4 – 0


Rapid Jibou a fost cea mai activă echipă din Liga a IV-a Sălaj şi deja a demarat pregătirile pentru a doua parte a campionatului.

Gruparea de pe Someş a disputat şi primul amical din această iarnă, iar duminică a întâlnit-o pe Unirea Mirşid, formaţie care evoluează în Liga a V-a.

Partida de la Popeni a fost utilă pentru ambele echipe şi a fost câştigată de către Rapid Jibou. Diferenţa dintre cele două combatante a fost una evidentă, astfel că gruparea de pe Someş s-a impus cu 4 – 0.

A fost un joc în care antrenorul Emil Ionaş i-a trimis în teren şi pe jucătorii care au fost transferaţi în această iarnă – Răzvan Sabou şi Cristian Mureşan, dar şi pe jucătorii cu care conducerea a ajuns la o înţelegere ca aceştia să vină pe Someş, este vorba de Alex Turcu, Andrei Bene şi Horaţiu Silvestru.

Răzvan Sabou a deschis scorul cu un şut sub bară, iar tot în prima repriză a mai marcat Gabriel Ţiriac, care a înscris după o pasă primită de la Ciprian Pavel.

La pauză, Emil Ionaş a făcut cinci schimbări, iar în teren au intrat şi juniori.

Cu toate acestea, Rapid Jibou a controlat jocul şi a mai marcat prin Andrei Bene şi Cristian Mureşan.

Rapid Jibou va continua pregătirile pe plan local, iar săptămâna viitoare va pleca într-un cantonament la Ocna Şugatag.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 29 ianuarie.


Unirea Mirşid – Rapid Jibou 0 – 4 (0 – 2)

Au marcat: Răzvan Sabou, Gabriel Ţiriac, Andrei Bene şi Cristian Mureşan

Rapid Jibou: Adrian Noţigan – Gabriel Buda, Vlad Lazăr, Mihai Bode, Andrei Bene – Răzvan Sabou, Gabriel Ţiriac, Alex Turcu, Mihai Moş – Ciprian Pavel şi Cristian Mureşan. La pauză au mai intrat: Horaţiu Silvestru – Vasile Ilieş, Vlad Sav, Mihai Micle şi Răzvan Forna. Antrenor: Emil Ionaş


 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL