Connect with us

FOTBAL

Florin Istrate: “Am ales SCM Zalău pentru că îmi plac provocările”


Fotbalistul a revenit sub Meseş de la o fruntaşă din Seria a IV-a  şi a fost plăcut surprins de condiţiile găsite la noua echipă a Zalăului. Istrate speră la evoluţii cel puţin la fel de bune ca şi în tricoul lui FC Zalău, unde a fost golgheterul echipei în sezonul 2016 – 2017


În pauza de iarnă, SCM Zalău a căutat intens să îşi întărească lotul şi a apelat şi la jucători care au mai jucat la FC Zalău, formaţie care s-a desfiinţat în vara anului 2017.

Raul Stanciu şi Florin Istrate au venit în această pauză competiţională, ambii de la grupări mult mai bine cotate, Stanciu de la Minaur Baia Mare, în timp ce Istrate de la Şoimii Lipova, echipă clasată pe locul 2 în Seria a IV-a. La echipa din Lipova, Florin Istrate era unul dintre cei mai buni jucători, însă în această iarnă a decis să facă o schimbare şi a ales penultima clasată din Seria a V-a.

“Am plecat de la Şoimii Lipova şi am venit la SCM Zalău pentru că îmi plac provocările. Am trăit o perioadă frumoasă la FC Zalău şi am ales să vin la SCM. Îmi propun să am evoluţii cât mai bune la noua echipă şi să ajut la îndeplinirea obiectivului”, ne-a declarat Istrate.

Revenit la poalele Meseşului după doi ani şi jumătate, jucătorul a rămas surprins de echipa pe care regăsit-o la Zalău, dar şi de condiţiile de la SCM.

Florin Istrate a debutat cu gol pentru SCM Zalău în amicalul câştigat de sălăjeni, la Oradea, în faţa celor de la Foresta Tileagd.

După perioada FC Zalău, unde a fost golgheterul echipei în sezonul 2016 – 2017, Florin Istrate a mai jucat la Performanţa Ighiu, iar apoi la Aerostar Bacău, cu care a promovat în Liga a II-a şi a evoluat un tur în eşalonul secund. De la începutul anului 2019, Istrate a jucat la Şoimii Lipova.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL