Connect with us

Feminin

Universitatea Craiova îşi face echipă de fotbal feminin

Clubul din Bănie este primul din Liga 1 care a început demersurile pentru formarea unei echipei U 15. Aceasta este o condiţie obligatorie pentru obţinerea licenţei de participare în Liga 1, începând din sezonul 2020 – 2021


În vară, în urma unei şedinţe a Comitetului Executiv de la Federaţia Română de Fotbal s-au aprobat mai multe măsuri care vizează dezvoltarea fotbalului feminin din ţara noastră.

Una dintre aceste măsuri a fost implementarea unei noi condiţii pentru cluburile din Liga 1 de fotbal masculin în obţinerea licenţei de participare ce presupune formarea unei echipe feminine U 15. Echipele trebuie să înregistreze minim 20 de jucătoare, altfel, nu vor primi licenţă de participare pentru sezonul 2020 – 2021.

Cluburilor nu le rămâne decât să se conformeze, iar în acest sens vor face demersurile necesare. Primul club din Liga 1 care a început demersurile este Universitatea Craiova. Clubul din Bănie a anunţat printr-un comunicat pe pagina oficială de facebook că face selecţie şi caută jucătoare pentru formarea echipei de fotbal feminin.

“Universitatea Craiova este primu club din prima ligă care demarează acţiunile de selecţie pentru echipa de fotbal feminin, astfel că din sezon viitor vom încuraja <leoaicele>.

Invităm toate persoanele doritoare în cadrul selecţiei pentru echipa de fotbal feminin Under-15 a Universităţii Craiova.

Când? Duminică, 26 ianuarie 2020, ora 15.30.

Unde? La stadionul “Aripile” (baza sportivă de la Aeroport).

Cum trebuie să mă prezint? Obligatoriu în trening complet şi cu ghete de fotbal”, se arată în comunicatul emis de Universitatea Craiova.

Din sezoanele următoare, echipele din Liga 1 masculin trebuie să aibă o formaţie şi în campionatele de senioare de la feminin.

Sezonul 2021 – 2022

  • Începând cu acest sezon, cluburile din Liga 1 trebuie să înscrie o echipă de fotbal feminin în campionatul de senioare (Liga 1, Liga 2, Liga 3)
  • Trebuie să aibă în continuare minim 20 de jucătoare înscrise în Campionatul Național U15
  • În ambele situații se aplică varianta protocolului de colaborare: echipa de fotbal feminin preia denumirea clubului de Liga 1 masculin în competițiile în care evoluează

Sezonul 2022 – 2023

  • Înregistrarea a minimum 20 de jucătoare care să joace în Campionatul Național U15
  • Înregistrarea a minimum 15 jucătoare U13
  • Înscrierea unei echipe de Campionatul Național de Senioare
  • Pentru toate cele trei situații prezentate mai sus se aplică, de asemenea, varianta protocolului de colaborare, caz în care echipa de fotbal feminin preia denumirea clubului de Liga 1 masculin atât la nivel de senioare, precum și la junioare

*Echipa de senioare va evolua în Liga 3 în cazul în care nu există un protocol de colaborare semnat. Dacă acesta există, atunci echipa de senioare va juca la nivelul ligii în care activează clubul de fotbal feminin.

Sursa foto: facebook Universitatea Craiova

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Feminin