Connect with us

DIVIZIA A1

Un mare campion deplânge situaţia de la CS Volei Municipal Zalău


“Mă doare sufletul când văd ce se întâmplă la Zalău. Din cauza problemelor, brandul voleiului zălăuan va dispărea”, spune Adi Gontariu, cel care a avut o contribuţie decisivă la ultimul titlul câştigat de gruparea zălăuană, în 2017


După o carieră de succes, în care a cunoscut adevărate satisfacţii, devenind campion în România, Polonia, Germania sau Franţa, Adrian Gontariu s-a retras în urmă cu un an.

Cel mai bun produs al voleiului zălăuan din ultimii 20 de ani a jucat la echipe de top din România, dar şi din străinătate, precum Elcond Zalău, Deltacons Tulcea, Tomis Constanţa, Banyas Abu Dhabi (Dubai), Remat Zalău, VfB Friedrichshafen (Germania), Asseco Resovia (Polonia), Rennes Volley (Franţa), Politehnika Varşovia (Polonia), Volei Municipal şi Arcada Galaţi.

Şi-a încheiat cariera în tricoul celor de la Arcada Galaţi, însă în stagiunea 2016 – 2017 a fost tunarul celor de la Volei Municipal Zalău şi a contribuit decisiv la câştigarea ultimului titlu de căte gruparea de sub Meseş.

La fel ca şi în cazul altor jucători ce au făcut performanţă la Zalău şi Adrian Gontariu a plecat pe uşa din dos, din cauza actualei conduceri.

Între timp, Adrian Gontariu nu mai are nimic în comun cu sportul de sub fileu şi nici la sala sporturilor nu a mai fost să îşi vadă fosta echipă de foarte mult timp, fiind deranjat de tot ce se întâmplă în cadrul echipei conduse de familia Coţa.

“Aş vrea să mă mai duc la meciuri, dar să se şi merite. Din păcate, lumea nu înţelege că alta este situaţia acolo. Am auzit că sunt restanţe financiare la jucători, iar acest aspect nu face altceva decât să strice imaginea echipei. Dacă se întâmplă astfel de probleme, înseamnă că cineva doreşte ca această echipă să nu mai fie, altfel nu îmi explic, a spus Gontariu.

Adrian Gontariu: “Din toată echipa, Bogdan Tănase este singurul care ştie cu adevărat volei”

Primăria şi Consiliul Local este alături de Volei Municipal, iar pentru stagiunea 2019 – 2020, gruparea de sub Meseş a avut alocat un buget de aproximativ 3 milioane lei.

Cu un astfel de buget, specialiştii din volei spun că Zalăul ar trebui să se bată la titlu cu şanse reale.

Însă, la jumătatea campionatului este doar pe locul 3, la 4 puncte în spatele liderului Arcada Galaţi.

Fostul campion Adrian Gontariu a vorbit şi despre lotul vicecampioanei, pe care îl consideră sub nivelul bugetului care este la echipă.

Cât despre antrenorul Bogdan Tănase, Gontariu a evidenţiat munca pe care o depune acesta.

“Cu bugetul care este în hârtii trebuie să câştigi campionatul sau cel puţin să te baţi cu şanse, însă jucătorii care sunt acum la Zalău nu sunt de bugetul pe care îl are echipa. Cred că orice copil din curtea şcolii vede acest lucru. Jucătorii nu sunt de această valoare. Din toată echipa, Bogdan Tănase este singurul care ştie cu adevăra volei. El face maxim. L-am avut antrenor şi ştiu cât de serios este. Sigur, nu a câştigat trofee în România, însă poţi să începi un proiect cu el, cu jucători tineri, de perspectivă, iar pe lângă ei să aduci 2 – 3 străini. Este singurul care are habar, fiindcă a fost la un anumit nivel şi este omul care trebuie lăsat în pace fiindcă stăpâneşte fenomenul”, a spus Gontariu.

În trei rânduri a jucat Adrian Gontariu pentru echipe din Zalău, la Elcond, Remat şi Volei Municipal.

După ultima experienţă din sezonul 2016 – 2017, Gontariu a rămas cu un gust amar.

“Când am venit la Zalău am semnat pe 30% din valoarea mea şi am fost minţit.  Am crezut că voi fi imaginea Zalăului, un lider, cum este Laurenţiu Lică la SCMU Craiova. Mă gândeam că vin acasă, facem un proiect pe mai mulţi ani, dar după un an a trebuit să îmi caut locul în altă parte”, a spus Adi Gontariu, ajuns acum la 35 de ani.

Mă doare sufletul când văd ce se întâmplă la Zalău. Acest oraş a fost pus pe harta sportivă datorită voleiului. Aici a fost cea mai titrată echipă din ţară, după Revoluţie. Nu poţi să îţi baţi joc de acest brand, care poate dispărea. Aceste probleme nu se vor şterge cu buretele.

Adrian Gontariu

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Adi

    21 January 2020 at 9:43

    te credeam om serios, dar vad ca ai luat-o pe aratura. Da bugetele joaca domnule Gontariu? Sa faceti acuzatii e usor, clar , bine ca sti tu volei :)))
    Andrei Spinu nu stie volei? bartha nu stie? mai spu? sunt dezamagit de ce poti sa spui de echipa la care ai jucat si tu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1